Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simfoniile Deltei în ajun de vacanţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

„Din primul moment tablourile Paulei Vlădescu m-au dus cu gândul la cele transformate în pelicula cinematografică de Akira Kurosawa - japonezul atât de pictural în filmul „Vise”, din 1990. Aproape că e o senzaţie de 3D, de perspectivă a nemărginirii, totul în tuşe parcă ţesute ca o pânză antică a Penelopei, în aşteptarea unui Ulise imaginar sau poate nu.

Culorile alternează, cele vii cu cele terne, precum gândurile care macină un suflet de artist. Soarele şi marea nu sunt întotdeauna doar vacanţă, ci şi iubire, infinit, un univers atât de aproape şi atât de îndepărtat în acelaşi timp, reîntregit într-o viziune fără frontiere. Umbrele şi luminile ispitesc privitorul, care e gata, într-un moment de neatenţie euforică să şi fure de pe simeze, ditamai lucrarea. Culmea, aşa s-a şi întâmplat. Mai ceva ca într-un scenariu, aparent abracadabrant şi totuşi atât de adevărat”.

Asta ar fi cartea de vizită, prin care am rezumat un vernisaj în ajun de Sfinţii Petru şi Pavel, al unei expoziţii cu un subtitlu extrem de romantic: „Povestea de iubire a soarelui cu marea”. Ea este, însă, populată de o multitudine de vietăţi rare, de la peştii zmeie, până la cochiliile colorate cu sau fără melci ori scoici, trecând prin păsările care dau buzna pe pânză, unde, cu greu, îşi mai găsesc locul printre obloanele romantice două mâţe tigrate. Una alb-negru şi cealaltă color, care mi-au amintit de un tandem al tinereţii mele, în care motanii Fellini şi Martini convieţuiau într-o casă cu televizoare, care prinseseră parţial culoare.

Dar poate cele mai frumoase sunt florile, la Paula. Macii magici şi ochioşi, lalelele galbene şi roşii, nuferii albi, magnoliile lila, ba chiar şi un ilex hollywoodian, transpus pe româneşte, într-o traducere cât se poate de poetică: mărgelele pădurii, pe lângă Pasărea spin în vârf de nişte ciulini ai bălţii. Înaripatele prind glas, totul aflându-se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 13 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 11 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 10 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 9 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 6 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 7 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 9 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°