Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorii din Comisia de buget au votat reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%

Publicat in Capital, marți 5 octombrie 2010 ·

Senatorii din Comisia pentru buget, finanţe au aprobat, marţi, în unanimitate, scăderea cotei unice pentru impozitul pe venit de la 16% la 10%.

“Am mers pe exemplele altor ţări din zonă, Ungaria, Bulgaria, şi nu vedem de ce în România nu s-ar putea face acelaşi lucru. S-a dovedit, atunci când s-a aplicat cota de 16%, că veniturile la buget nu au scăzut, ci au crescut. Scăderea cotei de impozitare a condus la încasări mai mari”, a spus preşedintele Comisiei, senatorul Ovidiu Marian.

Potrivit iniţiatorilor, această propunere legislativă pentru modificarea Legii 571/2010 privind codul Fiscal, vizează stimularea economiei şi atragerea investiţiilor străine. Astfel, senatorul Urban Iulian a apreciat că, uitându-se pe hartă, un investitor străin ar vedea că în România cota unică de impozitare este de 16%, iar în Ungaria de 10%, iar în aceste condiţii ar alege “cu ochii închişi” Ungaria care, în plus, are infrastructură şi productivitate ridicată a muncii.

“România ar fi practic rasă de pe harta economică est-europeană”, în cazul în care propunerea legislativă ar fi respinsă, a avertizat senatorul Urban Iulian.

Votul senatorilor a fost dat în condiţiile existenţei avizului negativ al Guvernului, reprezentanţii Ministerului Finanţelor susţinând că reducerea impozitului pe venit ar aduce pierderi bugetului de stat. Pentru anul 2011, aceştia au estimat un impact negativ de 5,2 miliarde lei.

La rândul său, senatorul Alexandru Mocanu a reamintit Comisiei controversele de acum câţiva ani, cu colegii din PSD, legate de introducerea cotei unice de impozitare de 16%, când aceştia afirmau că “va fi o gaură de 30.000 miliarde lei la buget”, ceea ce nu s-a întâmplat.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°