Buga e al nouălea fotbalist care pleacă gratis de la Rapid în ultimele 12 luni de zile
Rapid e clubul din România de la care jucătorii au şanse mai mari să plece gratis decît să fie vînduţi. În ultimul an, giuleştenii au vîndut 3 jucători: Maftei (Urziceni), Andrade (Marseille) şi Boya (Grenoble), reuşind, în acelaşi timp, contraperformanţa de a pierde 9 fotbalişti fără a încasa vreun ban!
Acum, Buga tocmai a semnat cu Xanthi Skoda, Marius Constantin se pregăteşte de CFR, iar Cesinha se poate transfera şi el gratis la vară. "Pe unii i-am lăsat să plece pentru că am considerat că aşa e mai bine pentru Rapid, am vrut să scutim salariile lor, cu alţii nu ne-am mai înţeles. Pe Cesinha îl vom chema la negocieri, dar aşteptăm să vedem ce face domnul Copos cu domnul Stache, să ştim ce buget avem", a zis Ion Taban, preşedinte CA Rapid.