Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Arctic Găeşti, firmă deţinută de grupul turc Arcelik, că Turcia este cel mai important partener al României din afara Uniunii Europene.
Primul ministru a participat la inaugurarea unei noi linii de producţie la Arctic, judeţul Dâmboviţa, investiţie de 24 de milioane de euro. Pentru derularea acestei investiţii, Arctic a primit anul trecut un ajutor guvernamental de 10 milioane de euro.
''M-am bucurat să fiu prezent la finalizarea unui proiect, nu numai la început, un proiect de investiţii de extindere a fabricii de la Găeşti. Sunt 2.500 de angajaţi şi vor creşte cu încă 500. E un gen de proiect pe care orice guvern cred că trebuie să îl sprijine (...) Aici nu se produce doar pentru România, ci pentru majoritatea ţărilor europene şi asta însemnă exporturi, creştere economică şi locuri de muncă stabile'', a precizat Ponta.
Premierul s-a referit şi la relaţiile comerciale ale României cu Turcia.
''În rest nu pot să spun decât că îmi doresc cât mai multe firme din Turcia să investească în România, cred că relaţia noastră economică cu Turcia, avem schimburi comerciale de aproape 6 miliarde de dolari, este deja una bună, este cel mai important partener economic al României din afara Uniunii Europene. Cred că este o oportunitate pe care trebuie să o dezvoltăm şi cât mai mult în România să producem pentru piaţa europeană produsele marilor companii turceşti. O să vin de fiecare dată cu plăcere la asemenea proiecte'', a mai spus Victor Ponta.
Compania Arctic deţine în România trei branduri puternice — Arctic, Beko şi Grundig.
Arctic face parte din grupul Arcelik, al treilea jucător european în industria de electrocasnice, care este membru al celui mai mare holding privat din Turcia, Koç Group.
La inaugurarea noii linii de producţie de la