Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florian Lungu, cel mai importat critic român de jazz: “A început să existe o apetenţă pentru muzică evoluată în rândul clasei de mijloc”

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

Florian Lungu a fost prezentatorul celor mai multor ediţii la Festivalul de Jazz de la Gărâna. “Moşu” ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre fenomenul din Munţii Banatului, despre trecutul, prezentul şi viitorul jazz-ului în România.

Florian Lungu este omul cu care se poate lăuda cu peste 7.000 de emisiuni de radio şi televiziune, sute de articole de specialitate dedicate jazz-ului. A participat ca prezentator la cele mai importante festivaluri şi concursuri pe teme de jazz din România. Are numeoase cursuri universitare de jazz şi a predat cinci ani şi la Facultatea de Jazz de la Timişoara. Festivalul de Jazz de la Gărâna a crescut sub ochii lui Florian Lungu.

Cum vedeți creșterea și maturizarea fenomenului Gărâna?

Am fost aproape de la începuturile festivalului. Nu chiar de la prima ediţie. Oricum, totul a început în curtea hanului La Răscruce, la iniţiativa lui Gigi Tăuş, bijutierul de la Timişoara. La început veneau doar muzicienii din diasporă cu cei de prin zonă, care aveau case de vacanţă la Brebu şi Gărâna. Atunci se cânta într-un foişor, apoi, când a început să crească, s-a construit o şcenă. Când lumea a început să urmărească concertele şi de după gard, festivalul a fost mutat în Poiana Lupului. Acum vin cele mai sonore nume pe plan mondial şi mii de oameni.

Galerie foto din Poiana Lupului

Se poate spune că avem de-a face cu cel mare festival de gen din Sud-Estul Europei?

A devenit un evenimet de prestigiu pentru cultura românească, o modalitatea de face cunoscute frumuseţile naturale, pentru că se desfăşuară într-un loc fără egal. Este natură, aer liber, munte. E adevarărat, a devenit cel mai mare festival de acest gen din Sud-Est-ul Europei. Acest festival e unic în felul ei. Aici există o comuniune perfectă între cultura muzicală şi turism.

Credeaţi că există aşa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°