Aproape nebagata in seama, ascensiunea lenta a echipei din Copou este un fenomen biunivoc legat de soarta antrenorului Ionut Popa. Nu demult, echipa de fotbal a Iasului lupta cu sirg pe la Crucea, Zemes si Negresti, in haurile Diviziei C. Cinci ani au trecut de atunci si iata ca Politehnica Iasi a ajuns sa fie una dintre echipele respectate si chiar temute ale primului esalon, si asta in conditiile unei finantari din bugetul local, cu toate deserturile politice aferente. Fata de alte grupari provinciale, care si-au anuntat „en fanfare“ intentiile de a zdruncina imperiul granzilor bucuresteni, cistigind atentia televiziunilor si ziarelor, ascensiunea Politehnicii a fost una lenta, astfel incit, chiar si acum, cind se afla la egalitate cu Rapid si Timisoara, formatia Iasului este reflectata cu zgircenie peste tot. Se pare ca iesenii nu sint disperati de aceasta neglijenta. Poate chiar le convine conducatorilor din Copou o asemenea pozitionare in penumbra, pentru ca ultimii trei ani ai Iasului in high-life au dovedit cu prisosinta ca cei care i-au luat la pret de matineu au suferit amarnic. Se poate vorbi chiar de un miracol in fotbalul iesean, in conditiile in care o echipa cu finantare sub nivelul Jiului sau Pandurilor ajunge un factor de care se tine seama chiar in lupta pentru titlu. Sa amintim doar ca, dintre cele noua puncte care despart Dinamo de Steaua, doua apartin in exclusivitate nebagatei in seama echipe iesene. Pentru o serie de suporteri, miracolul Politehnica poarta numele lui Gheorghe Nichita, care a preluat destinele echipei din momentul in care retrograda din Divizia B cu o penalizare astronomica. S-au mai vazut, insa, primari indragostiti lulea de fotbal care au avut o ascensiune fulminanta, terminind, insa, in derizoriu. Echipa din Bacau n-a fost considerata niciodata un miracol, desi Sechelariu a avut mai multi bani in cont si mai multe friie in min