Odată cu finalizarea reţelei de piste de la Centrul Tehnic Titu, Renault a demarat o amplă operaţiune de plantare de copaci, respectiv peste 87.000 de puieţi de arbori, care vor reduce poluarea atmosferică şi sonoră generată de vehiculele testate, dar vor asigura şi confidenţialitatea zonei.
Primele sute de copaci au fost plantaţi sâmbătă, 19 noiembrie 2011, de peste o sută de voluntari dintre angajaţii Renault din Bucureşti, Mioveni şi Titu. Solidari cu viziunea RTR de dezvoltare durabilă, ei şi-au lăsat amprenta pe viitorul centrului.
Centrul Titu cuprinde bancuri de încercări, destinate vehiculelor întregi şi componentelor. Ele permit recrearea unor condiţii de funcţionare extreme: rezistenţa la frig, simulator de expunere la soare, cabină de ploaie etc.
Pentru a analiza comportamentul vehiculelor au fost construite şi nouă tipuri de piste, cu o lungime totală de peste 30 de km, finalizate în luna octombrie 2011. Pista rapidă, pistele deformate, zona de proiecţie sub caroserie sau zonele de apă reproduc condiţiile de rulare ale maşinilor din lumea întreagă.
Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!