Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Funeriu: Dacă rezultatele de la evaluarea naţională reflectă realitatea, atunci înseamnă că avem un salt spectaculos

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 30 iunie 2013 ·

Fostul ministru al Educaţiei, consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, susţine că în cazul în care rezultatele de la evaluarea naţională reflectă realitatea, atunci se poate vorbi despre un "salt spectaculos", felicitându-i, totodată, pe elevii care au luat note mari, dar şi pe profesorii acestora.

"La nivel naţional rezultatele par să fie în acest an mult mai bune decât cele de anul trecut (primul an în care au fost camere de luat vederi la evaluarea naţională), dar similare cu cele din anii anteriori în care nu erau camere de luat vederi. Poziţia mea este următoarea: toţi elevii care au luat note mari şi profesorii lor trebuie felicitaţi; dacă rezultatele reflectă realitatea atunci înseamnă că avem un salt spectaculos al rezultatelor, ceea ce ar fi foarte bine; dacă subiectele au fost manipulate astfel încât procentajele de reuşită să fie artificial de mari, atunci ne aflăm în faţa unei fraude instituţionale comandată politic; notele de la evaluarea naţională sunt luate în considerare pentru intrarea la liceu.

Deci, este vorba despre un concurs şi nu doar despre un simplu examen. Aşadar, subiectele nu trebuie numai să verifice nivelul de cunoştinţe dar şi să stabilească o ierarhie", subliniază Funeriu, sâmbătă, într-o postare pe blogul său personal.

Potrivit acestuia, experţii sunt cei care trebuie să verifice dacă subiectele de la evaluare au fost "manipulate" pentru a fi mai uşoare. "Garantez pentru faptul că experţii ministerului sunt de bună calitate şi că nu fac un astfel de lucru. Singura situaţie în care cei mai slabi de înger ar participa la o asemenea fraudă ar fi dacă primesc comandă politică să elaboreze subiecte artificial de uşoare. Eu nu mi-am permis niciodată să intervin asupra naturii subiectelor la examene. Experţii sunt cei care trebuie să se ocupe de acest aspect", susţine fostul ministru al Educaţiei.

Fostul ministru al

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 24 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 53 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 55 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 42 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°