Primăria municipiului Slatina s-a gândit la o metodă inedită de a mai îndupleca valul de nemulţumiţi apărut în rândul unui segment al locuitorilor urbei proprietari de autoturisme, obligaţi să cumpere, de aproape două luni, vignete de parcare. Pentru acei şoferi ce şi-au achiziţionat deja vignetele care le asigură liniştea că nu le vor fi „săltate” autoturismele, primăria va organiza o „Tombolă a Vignetelor”, prevăzută cu premii în obiecte.
Decizia municipalităţii slătinene de a reimpune ridicarea autovehiculelor depistate fără vignete de parcare nu a fost pe placul multora dintre locuitorii urbei, care credeau că, după un an de pauză în care această regulă nu a mai fost aplicată, au scăpat definitiv de „ameninţare”. Un protest faţă de această hotărâre a avut loc în cursul lunii trecute, dar reprezentanţii Primăriei se pare că au reuşit să-i facă pe protestari să înţeleagă necesitatea şi legalitatea deciziei deoarece nu au mai avut loc alte mişcări de protest în acest sens.
Cu toate acestea, municipalitatea se pare că a găsit de cuviinţă „să pluseze” şi, joi – 14 noiembrie, a anunţat organizarea unei „Tombole a Vignetelor” chiar prin vocea edilului urbei, Minel Prina.
„Cetăţenii care şi-au cumpărat până în prezent vignete de parcare vor avea şansa de a participa la o tombolă dedicată lor. În acest moment noi avem deja numele tuturor proprietarilor de autovehicule din Slatin care au cumpărat aceste vignete – sunt în număr de aproape 12.000, dar trebuie să precizez că sunt şi şoferi care au cumpărat mai multe vignete deoarece au mai multe maşini, astfel că vor participa cu toate biletele. Proprietarii de autoturisme care nu au cumpărat aceste vignete de parcare mai pot să o facă până pe 24 decembrie, când va avea loc tombola respectivă cu prilejul unui spectacol ce va avea loc pe esplanada din centrul oraşului. Premiile nu sunt foarte mari - vor const