Şeful Jandarmeriei Române, Olimpiodor Antonescu şi prim-adjunctul acestuia, Nicolaie Rugină, au fost demişi de la conducerea instituţiei, în urma scandalului privind angajările ilegale din IGJR, ca urmare a începerii urmăririi penale împtoriva lor, potrivit Mediafax.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Ioan Dascălu, a anunţat, luni, că Parchetul ICCJ a început urmărirea penală în cazul lui Olimpiodor Antonescu şi Nicolaei Rugină.
Totodată, au fost destituiţi din funcţii comisarii Ioan Valentin Opriţescu, Constantin Toleriu şi colonelul Marian Grigoroiu.
Împotriva acestora s-a început urmărirea penală în dosarul în care sunt cercetaţi şi Gheorghe Nicolaie Rugină, fostul şef al resurselor umane din MAI, Adrian Pătraşcu, şi fostul secretar general al MAI, Cristian Baci.
În 7 ianuarie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au început audierile în dosarul deschis la cererea ministrului de Interne Traian Igaş în urma neregulilor descoperite de Corpul de Control în organizarea unor concursuri de angajare în Jandarmerie.
Surse judiciare declarau că persoanele audiate au dat detalii despre procedura de angajare folosită în cazul celor trei recrutări de ofiţeri superiori pentru Jandarmerie considerate ilegale de membrii Corpului de control al ministrului Igaş.
Potrivit aceloraşi surse, la audieri ar urma să fie citaţi şi şefii din Jandarmerie şi ministerul condus de Traian Igaş identificaţi de Corpul de control ca fiind responsabili pentru neregulile la angajări, printre aceştia fiind Gheorghe Nicolaie Rugină, Adrian Pătraşcu Cristian Baci.
În 5 ianuarie, Parchetul instanţei supreme a început urmărirea penală "in rem" în cazul angajărilor ilegale în Jandarmerie. Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică vor face cercetări în aceast caz sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în s