sausage / Foto: Thinkstock Consumul de mezeluri a scăzut cu 10-12% în acest an, din cauza efectelor crizei economice, iar unii producători au anunţat majorări de preţuri de până la 10%, determinate de scumpirea materiilor prime.
“Se cumpără şi se consumă cu 10-12% mai puţine mezeluri decât anul trecut. Sunt scăderi la toate categoriile de produse”, a declarat Adrian Nicolaescu, directorul de marketing al companiei Caroli Foods, citat de Mediafax.
El a spus că dacă până în acest an din cele trei categorii de consumatori - premium, mediu şi economic - segmentul mediu era predominant, acum linia de demarcaţie s-a mutat şi majoritari sunt consumatorii din clasa economică.
Cauzele: TVA majorat, piaţa neagră, scumpirea carburanţilor şi a materiei prime
Sorin Minea, preşedintele federaţiei Romalimenta şi proprietarul producătorului de mezeluri Angst Ro, spune şI el că piaţa a scăzut cu 7-11% în acest an. El pune diminuarea consumului pe seama majorării TVA şi pe creşterea pieţei “gri”. Consumul ar putea scădea şi în lunile următoare, pentru că unii producători estimează majorări de preţuri.
“Până la sfârşitul anului vor fi creşteri de preţuri la mezeluri de până la 10%, din cauza scumpirii materiei prime”, a afirmat Daniel Dumitrescu, directorul de marketing al firmei Aldis din Călăraşi.
Ionuţ Dejeu, directorul firmei FrigoMeat din Bihor, specializată în importul de carne, spune că piaţa s-a diminuat cu până la 30% în acest an, din cauza diminuării puterii de cumpărare a populaţiei.
Şi el estimează creşteri de preţuri “spre 10%” în acest an, determinate în principal de scumpirea combustibilului şi a energiei electrice.
sausage / Foto: Thinkstock Consumul de mezeluri a scăzut cu 10-12% în acest an, din cauza efectelor crizei economice, iar unii producători au anunţat majorări de preţuri de până la 10%, determinate d