Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedete restanţiere la întreţinere- Revista presei mondene

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 septembrie 2009 ·

Presa mondenă de astăzi scrie despre datoriile Oanei Mareş, maşina-cadou pe care a primit-o Smiley sau despre participarea Monicăi Columbeanu la "Dansez pentru tine". Printre alte subiecte, Elenei Cârstea nu îi este frică de moarte, iar Gina Pistol vrea să îşi micşoreze buzele.

Revista presei internaţionaleRevista presei interneRevista presei sportiveRevista presei economice

Vedete restanţiere la întreţinere. Oana Mareş a îngroşat rândurile vedetelor rău-platnice. Soţia lui Augustin Viziru a locuit trei luni, cu chirie, într-o garsonieră, şi se pare că a plecat fără să-şi plătească facturile, paguba fiind de 30 de milioane de lei. Mai mult, semn că situaţia ei financiară nu era nici pe departe una roz, vedeta ar fi încercat să rezilieze şi contractul cu Romtelecom, în valoare de 32 de lei pe lună. Lista vedetelor care au avut probleme cu întreţinerea îi include şi pe coregraful Mihai Petre sau cântăreţele Elena Gheorghe şi Gabriela Cârstea, dezvăluie Click !.

Smiley, maşină-cadou de două miliarde . În an de criză, solistul de la SIMPLU a dat lovitura. După reclamele la o firmă de telefonie mobilă, care l-au umplut de bani, Smiley a fost ales să promoveze şi o marcă de maşină. Cel mai recent contract de imagine vine de la Mercedes, Smiley primind moca o "bijuterie" pe care o va conduce până la anul. Maşina, un Mercedes GLK, costă aproximativ 50.000 de euro, are 250 de cai-putere şi un motor de 3,2 litri, scrie Click !.

Monica Columbeanu, la "Dansez pentru tine" . Cel de-al optulea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", care va debuta luna următoare, se anunţă a fi unul incendiar prin prisma participanţilor, aleşi pe sprânceană, toţi numai unul şi unul. Lista vedetelor include le include pe Alina de la Redblonde, Andreea Mantea, Tania Budi, Monica Columbeanu, Radu Valcan, Kamara, Liviu Varciu si Jean de la Craiova

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 46 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°