Conştient, cu toţii ne dorim să fim fericiţi, să trăim acea stare de bine interior care dă sens vieţii noastre. Când spunem că suntem fericiţi, fiecare dintre noi se raportează diferit.

Unii se vor raporta la bucuriile simple (un răsărit de soare, un zâmbet care ne ănseninează ziua, un mic dejun luat în familie, etc) alţii vor include şi lucrurile care asigură siguranţa materială, împlinirea unui vis, reuşitele profesionale, relaţia de cuplu etc.

Când nu obţinem ce ne dorim ne simţim frustraţi, supăraţi, trişti, furioşi, dezamăgiţi etc. Recunoaştem starea de nefericire prin faptul că experimentăm o serie de emoţii negative. Acestea tindem să le sesizăm mai repede decât cele pozitive.

Teama de fericire este însă mai greu de identificat şi de cele mai multe ori neconştientizată. Ea se manifestă prin diverse acţiuni pe care le întreprindem şi care ne îndepărtează tot mai mult de fericire. O putem recunoaşte la oamenii care ajung să se autosaboteze când sunt aproape de scop, la cei care deja au obţinut ceea ce îşi doreau însă îşi pierd interesul la scurt timp dupa aceea, la cei care nu au ştiut să preţuiască lucrul/persoana din viaţa lor desi le aducea fericire decât după pierdere, la cei care se lamentează şi îşi plâng de milă însă nu acţionează etc.

A înţelege ce este fericirea şi de ce ne este teamă de ea înseamnă mai mult cotrol asupra propriului destin.

Fericirea nu trebuie confundată cu momentele de satisfacţie. Ea este legată de prezent în timp ce satisfacţia este trăită o perioadă mai lungă de timp. Aşadar, de exemplu, când ne cumpărăm maşina pe care ne-o doream, putem spune că trăim un moment de fericire. Treptat, cu fiecare utilizare a maşinii, starea pe care o simţim este una de satisfacţie.

Din punctul meu de vedere, instaurarea stării de fericire pe termen lung depinde exclusiv de noi şi nu de o altă persoană.