Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localizarea cetatii bizantine Vicina ramane un mister

Publicat in Romania Libera, marți 30 ianuarie 2007 ·

Dupa cercetari amanuntite efectuate decenii de-a randul, profesorul Petre Diaconu a ajuns la concluzia ca vechea cetate bizantina Vicina ar fi existat pe o insula de numai sase kilometri lungime, aflata pe Dunare, langa Ostrov. Teoria a fost imbratisata de numerosi istorici romani, dar este in continuare controversata, intrucat se stie ca genovezii care au avut baza la Vicina primisera acceptul Bizantului de a coloniza doar nordul Dobrogei, in speta Gurile Dunarii.

Marele Nicolae Iorga si reputatul C.C. Giurascu au localizat cu precizie "cetatea Mitropoliei" langa Isaccea, Tulcea, unde exista inca un brat numit, dintotdeauna, chiar Vicina. Pe insulita sud-dobrogeana Pacuiul lui Soare a functionat intre anii 976 si 1422 o cetate omonima bizantina, dar numai povestile localnicilor privind o turla observata sub ape nu sunt de ajuns pentru a confirma existenta unei Mitropolii. In documentele medievale, Vicina este insa un oras intins cu rute comerciale terestre, un port extrem de bine dezvoltat si un centru religios al provinciei, aspecte care o fac aproape imposibil de amplasat pe insulita Pacuiul lui Soare.

Locuinta de sub ape

O adevarata somitate in domeniul arheologiei romanesti, istoricul Petre Diaconu a concluzionat in urma unei munci de cateva decenii ca celebra cetate bizantina Vicina, leagan al ortodoxiei romane, ar fi existat in locul cunoscut astazi drept Pacuiul lui Soare, o insulita de numai sase kilometri lungime situata intre Ostrov si Dervent. Diaconu a descoperit ruinele vechii fortificatii bizantine si numeroase dovezi privind activitatea religioasa, concluzionand ca aici a fost si sediul Mitropoliei Ortodoxe Vicina. In prezent, mai bine de trei sferturi din asezarea medievala se afla sub ape, fapt ce i-a atras din partea localnicilor "porecla" de Cetatea Scufundata. Pana la aparitia teoriei lui Diaconu, singura certitud

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 8 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°