Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Sătenii din Ţibucani, terorizaţi de hoţi

Publicat in Adevarul, vineri 11 martie 2011 ·

Sătenii din Ţibucani sunt îngroziţi de furturile care se comit în ultima vreme, unele cu violenţă, la adăpostul întunericului.

Poliţiştii spun că hoţii cunosc zona pentru că aleg casele locuite de persoane bătrâne şi singure. Se mulţumesc cu orice, de la grăunţe de porumb la cafea, ţigări sau cuţite, dar sunt mult mai bucuroşi dacă pun mâna şi pe bani.

Cea mai mare lovitură a fost dată în noaptea de 17 spre 18 februarie, când o femeie în vârstă de 90 de ani, Elena Podaru, a fost tâlhărită de 7.000 de lei. „Au intrat în casă şi nu am auzit când au mers prin sală şi prin odaia cealaltă. Eu am văzut doar unul, care a venit peste mine, m-a prins de gură şi mi-a acoperit ochii“, s-a plâns nonagenara. După cum spune bătrâna, banii erau păstraţi sub pernă pentru înmormântare.

Curentul electric, tăiat

Fiica ei, Emilia Manole (66 de ani), care locuieşte într-o curte alăturată, a spus că în acea noapte a auzit o maşină care s-a oprit şi că dimineaţă a văzut că tâlharul oprise curentul electric de la panoul cu siguranţe.

Cu două nopţi înainte, a fost spart magazinul din centrul satului Ţibucanii de Jos. „Au intrat pe o fereastră din spate şi au furat ţigări, băutură şi cafea în valoare de peste 1.500 de lei“, a declarat gestionara Florentina Mihalcea (37 de ani). O altă femeie singură călcată de hoţi este Maria Susanu (76 de ani). „Au intrat în casă şi nici nu i-am simţit. Au furat un ceas, cercei de argint, telefonul cu tot cu încărcător, de la capătul patului, cafeaua şi cuţitetele dintr-un dulap. Bani nu a găsit, că îmi cumpărasem medicamente. M-am speriat şi acum am chemat o fată, pe care o plătesc să doarmă cu mine“, a spus Maria Susanu. Hoţii nu au fost identificaţi încă de Poliţie, după cum precizează Cătălina Bădeanu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ şi s-au întopcmit dosare penale cu aut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°