Fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, a fost audiat, marti, in calitate de membru fondator al societatii FC Dinamo, de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, in dosarul transferurilor de fotbalisti, transmite Realitatea TV.
Dan Matei Agathon a fost citat ca martor, in calitatea sa de fost membru in Consiliul de Administratie al FC Dinamo, pana in 2002, cand, potrivit declaratiei sale, si-a prezentat demisia la cererea fostului premier, Adrian Nastase. In prezent, acesta este simplu membru fondator al FC Dinamo 1948.
La intrarea la audieri, Agathon a spus ca, in calitatea pe care a avut-o, nu a fost implicat in niciun fel in transferul fotbalistilor si ca este absolut convins ca cei care se ocupa de transferuri la clubul Dinamo "sunt profesionisti, sunt competenti, sunt verticali, sunt corecti si sunt cinstiti".
Agathon a apelat si o exprimare plastica, declarand ca "daca ii tai pe mana pe Nicu Badea si pe Cristi Borcea si pe Turcu si pe mine, daca doriti, veti vedea ca sangele nostru are culoarea alb-rosu".
Dupa circa o ora petrecuta in compania procurorilor, Dan Matei Agathon a iesit din sediul DNA si le-a spus jurnalistilor ca nu are nimic special de declarat, adaugand ca, fiind un dosar in cercetare, nu poate oferi presei mai multe detalii.
El a precizat totusi ca a fost audiat in legatura cu transferul a doi jucatori dinamovisti in strainatate si ca procurorii sunt cei care trebuie sa demonstreze ca au existat contracte duble sau triple prin care banii incasati din transferuri sa fi fost folositi in alt mod, prin intermediul unor offshore-uri, informeaza ziare.com.
In calitate de martori in acest dosar au mai fost audiati pana in prezent fostul international Cristi Dulca si Marcel Lazareanu, fost presedinte al Universitatii Cluj, Catalin Munteanu de la Dinamo Bucuresti, fost