Luchino Visconti şi Dieter Dorn au pus în scenă „Troilus şi Cresida“, de William Shakespeare De ieri: Luchino Visconti
Născut într-o familie de nobili italieni, Luchino Visconti intră în contact cu marii actori italieni încă din copilărie, pentru că mulţi dintre ei joacă în teatrul patronat de tatăl său, Giuseppe Visconti, duce de Modrone. După câţiva ani în care lucrează ca scenograf, Visconti pleacă la Paris unde, prin intermediul lui Coco Chanel, îl cunoaşte pe regizorul de film Jean Renoir şi devine asistentul acestuia.
După război, hotărât să revitalizeze teatrul italian, contribuie la promovarea unor dramaturgi interzişi până atunci de fascişti, autori ca Jean Cocteau, Jean-Paul Sartre şi Tennessee Williams. Multe dintre spectacolele sale de după război au stârnit controverse, atât din motive politice, dar şi pentru că tratau teme precum homosexualitatea şi incestul. Ca regizor de operă, se bucură de un mult mai mare succes, asta şi datorită colaborării îndelungate cu Maria Callas.
De azi: Dieter Dorn
Una dintre marile personalităţi ale teatrului german al ultimelor decenii, Dieter Dorn îşi începe cariera de regizor în 1970 la Schauspielhaus din Hamburg, iar în 1983 este numit director la Münchner Kammerspiele, unde pune în scenă în principal texte de Goethe, Kleist şi Shakespeare. Ca director la Kammerspiele (între 1983 şi 2001), se dovedeşte a fi şi un susţinător al dramaturgiei contemporane; el însuşi a montat piese de Tankred Dorst, Arthur Kopit, David Mamet şi Botho Strauss.
Dorn este un regizor de text, un artist care se pliază pe intenţiile autorului şi al cărui material principal de lucru este limbajul. Regizorul german face o figură aparte în teatrul contemporan prin reticenţa sa faţă de teatrul postdramatic, el fiind înainte de toate un reprezentant tipic al acelui teatru lite