Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că va cere Comisiilor de administraţie şi juridică să ia în dezbatere luni după-amiază proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân cu decizia CC, astfel încât acesta să fie adoptat săptămâna viitoare de plen.
"Voi cere ca luni după-amiază Comisiile de administraţie şi juridică să ia în dezbatere acest proiect de lege cu decizia Curţii Constituţionale şi să-l promovăm. Vreau ca săptămâna viitoare, aşa cum au spus şi Crin Antonescu şi Victor Ponta, acest proiect să fie promovat către Preşedinţie", a precizat Valeriu Zgonea.
El a adăugat ca speră ca în şedinţa de marţi sau miercuri să fie adoptată de plenul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege.
Zgonea a spus că, după ce proiectul va fi trimis la preşedinte, acesta are termen 20 de zile să se exprime şi dacă-l promulgă atunci Guvernul trebuie să elaboreze normele de aplicare. "Eu aştept ca după ce adoptăm proiectul să-l trimitem preşedintelui României, care are 20 de zile timp să se exprime. Dacă-l promulgă, aşteptăm de la Guvern să facă normele de aplicare, astfel încât să nu mai existe vreun membru al administraţiei locale care să se trezească dimineaţa, după ce colectează taxe şi impozite şi a făcut trei fântâni faraonice şi şi-a îndatorat bugetul local, să arate cu degetul la Parlamentul României", a mai spus Zgonea.
El a arătat că nici Guvernul, nici Parlamentul nu sunt vinovaţi pentru că nu se aplică legea în România, arătând că în prezent există cadru legal pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
"Există un cadru legal, cine vrea să-l respecte îl respectă, cine nu vrea găseşte tot felul de motive şi tertipuri că nu există un cadru legal", a arătat Zgonea, adăugând că Parlamentul va lua o decizie în privinţa acestui proiect pe care fostele guvernări nu au fost în stare să-l promoveze, dar nu