Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi ce serial a reuşit performanţa de a avea CEL MAI PIRATAT EPISOD din lume

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Primul episod din cel de-al treilea sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", produs de postul HBO, a devenit cel mai piratat din toate timpurile, potrivit site-ului TorrentFreak, informează bbc.co.uk.

Potrivit reprezentanţilor acestui site de partajare de fişiere online, primul episod din cel de-al treilea sezon al serialului "Game of Thrones", difuzat în premieră de postul HBO pe 31 martie, în Statele Unite, a fost descărcat şi partajat pe BitTorrents de 1 milion de ori, într-un interval de mai puţin de 24 de ore.

Potrivit aceluiaşi site, în acelaşi interval au existat nu mai puţin de 160.000 de partajări simultane ale episodului.

Precedentul record era deţinut de primul episod din sezonul al treilea al serialului "Heroes", care generase 144.664 de partajări simultane, în 2008.

Motivele care ar putea explica un nivel atât de ridicat al pirateriei constau în faptul că acest episod din "Urzeala tronurilor" a fost difuzat în celelalte ţări la 24 de ore după premiera din Statele Unite şi în faptul că acest show TV poate fi vizionat doar pe postul HBO, care este unul cu plată.

"Urzeala tronurilor" a fost, totodată, cel mai piratat serial de televiziune pe internet în 2012. Un episod al show-ului a generat 4.280.000 de descărcări ilegale de pe internet, depăşind cu puţin numărul telespectatorilor americani care au urmărit serialul la televiziune.

Primul episod din cel de-al treilea sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", produs de postul HBO, a devenit cel mai piratat din toate timpurile, potrivit site-ului TorrentFreak, informează bbc.co.uk.

Potrivit reprezentanţilor acestui site de partajare de fişiere online, primul episod din cel de-al treilea sezon al serialului "Game of Thrones", difuzat în premieră de postul HBO pe 31 martie, în Statele Unite, a fost descărcat şi partajat pe BitTorrents de

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 4 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°