Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu: Românii, prea săraci să mai pună bani deoparte

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 iunie 2012 ·

Aproape jumătate dintre români (43%) consideră că, în prezent, situaţia lor financiară este rea sau chiar foarte rea, în timp ce doar 15% dintre aceştia obişnuiesc să economisească lunar din banii câştigaţi, se arată în studiul "Secrete ale economisirii", publicat de CashControl prin platforma de cercetare online iVox.ro. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Potrivit cercetării, chiar dacă nu economisesc, trei sferturi dintre repondenţi (78%) au declarat că îşi monitorizează veniturile şi cheltuielile, fie ocazional, fie ca o obişnuinţă, atât prin metoda clasică a carneţelului, cât şi prin aplicaţii online precum CashControl.

De asemenea, aproape jumătate dintre români (43%) îşi evaluează situaţia financiară actuală ca fiind rea şi foarte rea, în timp ce doar o zecime dintre ei pot susţine că au o situaţie financiară bună sau foarte bună.

Puțini români pun bani deoparte

În plus, datele sondajului revelă faptul că foarte puţine persoane ajung să pună bani deoparte la sfârşitul lunii, iar mai mult de jumătate (56%) din repondenţi declară că reuşesc să-şi acopere toate cheltuielile lunare, dar nu rămân cu bani necheltuiţi la finalul acesteia.

Practic, numai 21% dintre români rămân cu bani necheltuiţi, iar dintre aceştia aproape un sfert susţin că îi cheltuie luna următoare, în timp ce restul îi economisesc, cei mai mulţi depozitându-i într-un cont de economii (54%) sau strângându-i cash (43%).

De unde tăiem când economisim

Concluziile studiului citat arată că sumele cheltuite pentru timp liber/divertisment au cel mai mult de suferit atunci când repondenţii se decid să facă economii (31,35%), urmate de cele din categoria alte cumpărături, exceptând cele alimentare (19,61%).

Cercetarea, derulată în perioada 1 aprilie - 15 mai 2012 pe un eşantion de 9.935 persoane, a urmărit să descopere obice

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 5 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 5 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°