Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se poate şi mai bine? "Messi va avea cel mai bun sezon!" Programul Realului şi al Barçei înainte de startul sezonului

Publicat in Pro Sport, miercuri 18 iulie 2012 ·

*La reunire au lipsit jucătorii care au participat la Euro 2012, însă a fost prezent Messi

*Barcelona va disputa două amicale de gală în această vară, cu PSG şi Manchester United

Luni dimineaţă, cei doi granzi din Primera Division s-au reunit la propriile baze de pregătire, cu 33 de zile înaintea primei etape din campionatul spaniol şi cu 38 de zile înainte de primul "Clasico" al sezonului, un duel direct în Supercupa Spaniei. 14 jucători ai catalanilor, respectiv 11 fotbalişti madrileni şi-au făcut apariţia în cantonamentele celor două echipe, din loturile prezente la reunire lipsind însă jucătorii care au participat la Euro 2012. Astfel, Mourinho şi Vilanova le-au mai oferit câteva zile de vacanţă unor vedete precum Cristiano Ronaldo, Casillas, Pique sau Xavi, însă Messi sau Sanchez au fost printre primii jucători care s-au prezentat la reunirea lotului. În primele două zile de antrenamente, ambii antrenori au insistat pe exerciţii fizice, preferate şedinţelor tactice în această fază a pregătiririi. Marea surpriză pentru catalani a fost prezenţa fundaşului Eric Abidal, care a venit să-şi viziteze foştii colegi, fiind încă în convalescenţă după operaţia de transplant de ficat.

"Nu va mai juca doar din instinct"

Înainte de un sezon solicitant, echipele sunt obligate să facă o pregătire fizică ireproşabilă. Iar dacă e să îl luăm în seamă pe fizioterapeutul argentinian Fernando Signorini, care a lucrat şi cu Maradona la naţionala Argentinei, Messi se pregăteşte de cel mai bun an din carieră: "Leo va atinge vârful carierei în acest sezon. Încă nu a dat tot ce poate pe teren, acum are experienţă şi nu va mai juca exclusiv din instinct". Asta după ce "decarul" Barcei a marcat 73 de goluri în sezonul precedent pentru catalani. Deşi Messi joacă la prima echipă din 2004, el nu se află decât la a treia perioadă de pregătire completă, în alţi ani aces

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 59 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 59 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 32 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 59 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 59 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 59 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 59 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°