Marii poeti imprima o decisiva amprenta limbajului asa ca si atunci cand spun lucruri banale viziunea se naste, puternica, datorita incordarii launtrice a vocabulelor emise aparent intr-o doara.
A vorbi in bobote exprima cel mai bine sirul de asertiuni stangace, parca fara legatura, care caracterizeaza "stilul Fati": texte cu aspect de "ramasite" din amintiri indepartate, de "amanunte" umile din ceva grandios. Iar intamplarile, cu cat sunt mai insignifiante, cu atat capata un aer mai fabulos; prezentarea lor nuda, neinsistenta, fulgeratoare uneori (ca un rezumativ telejurnal) da si mai mult senzatia de real, de inconturnabil. Realul insolit al lui Fati (in poezie si in proza) e de-acum un reper al Literelor Romane; el vine - am mai spus-o - in imediata descendenta stilistica din Eugen Ionescu, caci modelarea logosului are majestuoasa sugestie launtrica a "mortii unui rege". Simti ca banalul, anodinul a tot ce se petrece vizeaza de fapt o drama consumata pas cu pas, o alterare treptata a fiintei, o indefinibila extinctie. "Amanuntele" sunt in fapt zilnicele, minusculele surpari in vid, cele nebagate in seama decat cand se aduna si creeaza o falie, uneori nici atunci. Poate ca cel mai sintetic survol al momentelor paradoxale ale vietii (cucerire si retragere, iluminare si alienare totodata) il constituie memorabilul poem In ziua cand am chemat taxiul. Actiunile de gradul zero insirate ca intr-un pomelnic dezlanat (raspunsuri de abulic ori de copil razgaiat), ternul, reductionismul ultim, indeterminarea, stupoarea in fata a cat de putin se spune, nasc incet-incet aura misterioasa a unei revelatii ascunse. Presimtirea ca trebuie sa se afle ceva dincolo de aceste imagini socant de cotidiene, prezentate cu insistenta si naivitate drept fapte exotice, drept repere de viata si de moarte. Iti inchipui ca doar in limb pruncii nenascuti pot avea senzatii atat de