Din lotul pe care România îl va deplasa în Belgia pentru participarea la Campionatele Mondiale face parte şi Ştefania Stănilă, o junioară care va împlini abia în decembrie 16 ani.
Dacă în anii precedenţi, pentru competiţiile importante cuplul de antrenori Bellu-Bitang avea la dispoziţie un lot format din multe gimnaste valoroase, în acest moment cei doi tehnicieni se confruntă cu o situaţie ingrată din cauza accidentării sau retragerii unor sportive.
Pentru a 44-a ediţie a Campionatelor Mondiale, care va debuta luni, 30 septembrie, la Anvers, în Belgia, Bellu şi Bitang au anunţat iniţial că se vor baza pe trei gimnaste, între care „veterana” Sandra Izbaşa, Larisa Iordache şi Diana Bulimar. Dar ghinionul s-a ţinut scai de lotul feminin de gimnastică, deoarece Bulimar, care a participat la Campionatele Naţionale din această toamnă, s-a accidentat, fiind deja operată, astfel că nu va mai participa la Mondiale.
Cu lotul şi aşa subţire, Bellu şi Bitang au fost nevoiţi să improvizeze, înlocuind-o pe Bulimar cu Ştefania Stănilă, o gimnastă în vârstă de numai 15 ani, care va împlini 16 abia în luna decembrie. Cei doi antrenori recunosc că aducerea junioarei în lotul pentru Mondiale este una forţată, dar susţin că participarea la Anvers o va ajuta să capete experienţă.
„Ştefania Stănilă a fost cooptată în lot pentru a vedea şi ea ce înseamnă un Campionat Mondial de senioare, pentru ea este o premieră. La senioare este infinit mai greu decât la junioare. Ştefania va simţi pe pielea ei ce înseamnă un Campionat Mondial de senioare”, a precizat pentru „Adevărul” Octavian Bellu.
Oficialii gimnasticii se contrazic
Cooptarea Ştefaniei Stănilă în lotul pentru Mondiale este privită cu scepticism şi de Mariana Bitang. Conştientă fiind de faptul că lotul feminin a fost văduvit de aportul Dianei Bulimar, o gimnastă cu experienţă, Bitang a anunţat că Ro