Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi, Braşovul devine oraş de poveste!

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 6 decembrie 2011 ·

O nouă ediţie a evenimentului „Braşov – oraş de poveste” va începe astăzi, 6 decembrie. La orele 17.00 vor fi aprinse beculeţele din bradul montat în Piaţa Sfatului, precum şi de pe străzile din centrul istoric al Braşovului. Noutatea este că pe lângă bradul de Crăciun din Piaţa Sfatului, a mai fost împodobit unul în Piaţa Unirii, iar un alt moment special se va derula în acelaşi timp cu aprinderea iluminatului de sărbătoare, dar pe Cetăţuie. Aceasta va fi iluminată arhitectural pentru a fi o atracţie pentru turiştii care vin în Braşov. „Am încercat să punem la punct un program cât mai atractiv pentru braşoveni şi turişti. Nu am avut mulţi bani la dispoziţie, dar să sperăm că ceea ce se va întâmpla în această perioadă în centrul istoric va fi pe placul braşovenilor. Din acest moment Braşovul intră în spiritul sărbătorilor de iarnă şi să sperăm că până la Crăciun vom avea şi zăpada mult aşteptată”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.

Programul de sărbătoare va fi deschis în seara zilei de 6 decembrie, după aprinderea iluminatului, de Corul Unison care va cânta colinde, iar apoi, pe scena din Piaţa Sfatului va urca trupa Direcţia 5. Seara va fi încheiată cu un impresionant foc de artificii. O nouă ediţie a evenimentului „Braşov – oraş de poveste” va începe astăzi, 6 decembrie. La orele 17.00 vor fi aprinse beculeţele din bradul montat în Piaţa Sfatului, precum şi de pe străzile din centrul istoric al Braşovului. Noutatea este că pe lângă bradul de Crăciun din Piaţa Sfatului, a mai fost împodobit unul în Piaţa Unirii, iar un alt moment special se va derula în acelaşi timp cu aprinderea iluminatului de sărbătoare, dar pe Cetăţuie. Aceasta va fi iluminată arhitectural pentru a fi o atracţie pentru turiştii care vin în Braşov. „Am încercat să punem la punct un program cât mai atractiv pentru braşoveni şi turişti. Nu am avut mulţi bani la dispoziţie, dar să sper

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 24 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum o ora
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum o ora
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

UPDATE - Dolj - Grav accident în localitatea Sadova / Un bărbat de 75 de ani a murit şi cinci persoane sunt rănite / Accidentul, produs de bărbatul de 75 de ani - FOTO

News.ro acum 40 minute
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, joi, în urma unui accident produs în loclaitatea Sadova, din judeţul Dolj. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier. ”Un autoturism

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Parcul Cișmigiu nu va mai arăta la fel. Celebrele bănci au dispărut. Nicușor Dan: „Schimbăm mobilierul”

Ziare.com acum 31 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă schimbarea mobilierului din Parcul Cişmigiu. Până la recondiționarea băncilor vechi, istorice, va fi amplasat mobilier temporar, precizează edilul general al municipiului București. „Schimbăm mobilierul urban

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 56 minute
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°