Un bărbat din municipiul Fălticeni a murit asfixiat, duminică seară, după ce şi-a incendiat apartamentul, iar pompierii i-au evacuat pe locatarii din apartamentele învecinate întrucât exista pericolul de propagare a flăcărilor în întreg imobilul, transmite Mediafax.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a informat, luni, că pompierii militari din Fălticeni au intervenit, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de locuinţe, proprietarul apartamentului murind asfixiat.
La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul cuprinsese dormitorul şi sufrageria locuinţei, iar pentru că exista pericolul de propagare a flăcărilor în întreg imobilul, pompierii i-au evacuat pe locatarii apartamentelor învecinate.
În incendiu au ars obiecte textile şi de mobilier din locuinţă, pagubele fiind estimate la 10.000 de lei..
Potrivit primelor cercetări, incendiul s-a produs după ce proprietarul a dat foc locuinţei.