Palatul e pustiu. Strigoiul tace, a intrat iarăşi în adormire. Abia s-a înapoiat de la Oslo, unde s-a întâlnit cu ceilalţi moroi ai globalizării ca să primească, la grămadă, un premiu. Am trăit s-o văd şi p-asta, pricolacul dezbinării, al scandalului de maidan, însămânţătorul de ură e decorat pentru... pace! Ptiu drace, dar s-a zărghit rău lumea, a luat-o razna de-a dreptul! Întors la Cotroceni, nu-i mai arde să se zbenguie pe geamul televizoarelor şi să se joace de-a balaurul cu şapte scăfârlii. Are deja nostalgia garajului din vară. Of, şi ce i-ar mai vrea pe alde Macovei şi Neamţu spânzuraţi de cerceveaua ferestrei de la w.c.! Spânzuraţi de bucurie, desigur, aşa, întru victoria boicotului, cu deştele răşchirate înspre ochii “ciumpalacilor”. Ehe, ce vremuri!...
Stă şi aşteaptă o misivă, ceva acolo, o vorbă de îmbărbătare de la stăpânii bruxellezi, un ordin măcar. Şi nici Gitenstein nu mai e aici, să iasă şi să declare grav că oficialii americani sunt îngrijoraţi de derapajele românilor. Că democraţia se află în primejdie mortală la gurile Dunării după lovitura de la urne din decembrie. De data aceasta, puciştii au fost ăia de-au votat reacţionar, nesocotind ucazul Ilegitimului şi cârmind periculos ţara către China şi Rusia. Ai naibii “ghiaurii” ăştia, e cu neputinţă să-i vâri în Occident! Fac ce fac şi se lasă răpuşi de aleanuri mucezite, cu naturelul lor pravoslavnic. Cine să-i înţeleagă, că nimeni nu le-a priceput încă melicurile?
Strigoiul tace scrâşnit. Simte arsura fusului înfipt sub coaste. Chiar că l-au ciuruit... Strânsura lui s-a împrăştiat oriunde a găsit cu privirea, lovită cu ştampila de gloata “teleormanizată”. Noroc cu hulita redistribuire, că praful şi pulberea se alegeau de ei, apucau dimpreună drumul Kenyei, ca nefericitul ăla de Boldea. Păi nu d-aia îl trimisese iscoadă deunăzi în Africa? Să exploreze continentul negru