Compania de Evenimente si Modele Kasta Morrely, impreuna cu Asociatia Eurodemos si nou-infiintata Liga a Studentilor Hidrotehnisti (LSH) organizeaza luni, incepand cu ora 20.00, Balul Bobocilor Facultatii de Hidrotehnica din cadrul Universitatii Tehnice "Gh. Asachi". Dat fiind ca evenimentul coincide cu sarbatorirea Sfantului Nicolaie, cei prezenti vor avea parte de cadouri-surpriza cu acest prilej. Din program, mentionam prezenta formatiei "Anaconda", precum si prezentari de moda ale companiei Kasta Morrely. In prezent, se afla in plina desfasurare in sediul Facultatii de Chimie al Universitatii Tehnice iesene o expozitie cu vanzare de obiecte traditionale intitulata "Mosul cu daruri", de unde doritorii pot achizitiona creatiile mestesugarilor. Mai este programat un Festival al Iernii, care va cuprinde mai multe evenimente: astfel, pe 16 decembrie, pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfant va putea fi admirata o parada ce va anticipa Sarbatorile de Iarna, parada la care vor participa in principal copii, dar si zane, Craciunite, precum si alte personaje. Coorganizatori sunt Primaria ieseana si Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ). Parada va fi continuata pe data de 19 decembrie, de aceasta data cu supermodelele Kasta Morreli. De asemenea, a doua zi de Craciun va avea loc un bal pentru elitele orasului Iasi, organizat la restaurantul Onix.
(M.C.)
Compania de Evenimente si Modele Kasta Morrely, impreuna cu Asociatia Eurodemos si nou-infiintata Liga a Studentilor Hidrotehnisti (LSH) organizeaza luni, incepand cu ora 20.00, Balul Bobocilor Facultatii de Hidrotehnica din cadrul Universitatii Tehnice "Gh. Asachi". Dat fiind ca evenimentul coincide cu sarbatorirea Sfantului Nicolaie, cei prezenti vor avea parte de cadouri-surpriza cu acest prilej. Din program, mentionam prezenta formatiei "Anaconda", precum si prezentari de moda ale companiei Kasta Morrely. In