* A fost Craciunul, a trecut Revelionul, i-am sarbatorit si pe purtatorii prenumelui de Vasile, a fost si Boboteaza, dupa care au fost chefurile de Sfintul Ioan. De-acum, gata, la munca! A inceput anul de criza 2009, iar estimarile diversilor experti economici (printre care, la loc de cinste, se numara celebra Urania, care a vorbit in urma cu niste zile despre pozitia astrelor in contextul crizei financiare mondiale) nu prea ne indeamna la huzureala. Totusi, pentru a mai indulci nota si a va mai umple sufletele de optimism, trebuie sa spunem ca mult mai tare doare cind cazi de la etaj decit de la parter si ca mult mai tare ii afecteaza criza pe cei care au decit pe cei care n-au. Vedeti pe la televizor sau cititi prin ziare despre cutare om de afaceri care, de cind cu criza, a pierdut deja zece milioane de euro: ei, bine, pe cei mai multi dintre romani criza nu-i va putea afecta defel la modul asta! Aratati-ne si noua vreun profesor de liceu, vreun medic rezident, vreun bugetar cu salariul mediu pe economie care sa fi pierdut, de cind cu criza, macar un milion de euro, macar zece mii de euro, macar o mie, acolo! Scriam si mai demult, cu citeva luni in urma, ceva la modul ca, pentru multi romani, amenintarea asta a crizei economice mondiale e ca si cum satenii din Cotofenii-de-Padure, catun neelectrificat aflat suuus, in creierii muntilor, ar fi amenintati ca le va creste de zece ori factura la serviciile de Internet. * Plus ca noi, romanii, in comparatie cu americanii sau cu cetatenii statelor occidentale dezvoltate, mai avem un mare avantaj, mai avem o arma secreta, cu care putem face fata crizei: spre deosebire de fitosii de pe Wall Street, noi stim ce sa facem cu stevia, cu urzicile, cu loboda, cu stirul, cu buretii, noi am invatat de-a lungul mileniilor sa scoatem apa din piatra seaca, vin din surcele si rachiu din pufoaica! Duceti la inceput de primavara un mare