Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avioane Craiova, bună de privatizare

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 februarie 2011 ·

Societatea olteană devine atractivă în ochii investitorilor strategici pentru că statul îi va şterge datoriile istorice, în valoare de 10,7 milioane de euro

Guvernul vrea să şteargă datoriile companiilor din industria de apărare, în valoare de 240 de milioane de euro, apelând la o normă a UE care permite protejarea interesului militar naţional, conform unui document al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), citat de agenţia Mediafax.

Pe lista companiilor care ar urma să beneficieze de această măsură se numără Romarm, IAR Braşov, Şantierul Naval Mangalia, Uzina Mecanică Orăştie, Construcţii Aeronautice Ghimbav, IOR Bucureşti, Romaero Băneasa şi Avioane Craiova.

„Considerăm că, prin voinţă comună, putem acţiona pentru ştergerea datoriilor operatorilor economici din industria de apărare în vederea redresării economico-financiare a acestora, ţinând seama de prevederile art. 346 din Tratatul de instituire a UE, prin care orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protejarea intereselor naţionale care se referă la comerţul cu armament, muniţie şi material de război“, se precizează în documentul MECMA.

Ministerul consideră că executarea silită a bunurilor acestor companii din cauza datoriilor va afecta capacitatea de producţie pentru apărare. Ştergerea acestor datorii ar face companiile de pe listă atractive în cazul privatizării.

Datoriile istorice, piatră de moară

Avioane Craiova SA are datorii către bugetul de stat în valoare totală de 10,7 milioane de euro, din care 5,4 milioane de euro sunt numai dobânzi şi penalităţi pentru întârzierea la plată.

Datoriile istorice ale societăţii au fost o piatră de moară pentru Avioane SA în procesul de privatizare.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cea care s-a ocupat în 2008-2009 de pri

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 12 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 4 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 4 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 5 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 3 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

15°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°