Concursul pentru postul de director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Braşov s-a amânat pentru data de 24 martie, interimatul urmând a fi asigurat în continuare de către directorul economic al instituţiei, Florica Paraschiv, cea care a preluat ştafeta imediat după plecarea din funcţie a lui Paul Becheanu.
Deocamdată, Paul Becheanu nu şi-a depus dosarul pentru examen, urmând să facă acest lucru săptămâna viitoare. „Concursul pentru post s-a amânat din 13 martie până pe 24 martie. Eu încă nu mi-am depus dosarul, dar îl voi depune marţi, săptămâna viitoare. Până acum nu ştiu dacă am contracandidaţi, pentru că până la urmă este un examen şi se poate prezenta oricine”, ne-a declarat Paul Becheanu.
Paul Becheanu a fost destituit din funcţie la sfârşitul lunii februarie, prin ordinul 61 emis de către preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, în 28 ianuarie 2008. Măsura, aplicată la nivel naţional, nu a însemnat o decizie de demitere, dar i-a afectat pe toţi cei 42 de şefi ai caselor de sănătate prin intrarea în vigoare a noilor indicatori de performanţă generali şi specifici, conform Statutului CNAS modificat şi completat prin HG nr. 1586/2007.
Situaţia este relativ asemănătoare cu cea din 2002, când PSD a modificat statutul CNAS printr-o ordonanţă de urgenţă, iar în câteva zile au fost înlocuiţi toţi şefii caselor de sănătate. Concursul pentru postul de director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Braşov s-a amânat pentru data de 24 martie, interimatul urmând a fi asigurat în continuare de către directorul economic al instituţiei, Florica Paraschiv, cea care a preluat ştafeta imediat după plecarea din funcţie a lui Paul Becheanu.
Deocamdată, Paul Becheanu nu şi-a depus dosarul pentru examen, urmând să facă acest lucru săptămâna viitoare. „Concursul pentru post s-a amânat din 13 marti