Din punctul meu de vedere, o discuţie asupra intenţiei de a construi în spatele Palatului Ştirbei din Bucureşti un mare imobil cu funcţiuni hoteliere şi comerciale ar trebui să ia în considerare nu doar cazul propriu-zis, ci şi un plan mai general, care se referă la modul cum este înţeleasă astăzi în România protecţia patrimoniului istoric.
În ceea ce priveşte primul aspect, nu pot decât să reiau ceea ce, în calitate de membru al Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Municipiului Bucureşti, am afirmat deja, verbal şi în scris, în mai multe şedinţe ale comisiei:
1) Palatul Ştirbei nu funcţionează ca edificiu izolat, ci împreună cu curtea din spate în mod greşit considerată a fi un teren liber, numai bun de a fi construit , cu grădina din faţă, dinspre Calea Victoriei, precum şi cu spaţiul urban în care este situat;
2) acest spaţiu a fost gândit astfel încât, prin forma şi raporturile de înălţime pe care le stabileşte, să pună în valoare monumentul;
3) imaginea palatului nu trebuie concurată de apariţia unor noi clădiri de mari dimensiuni, pentru că în acest fel el se va transforma, dintr-o dominantă, într-un element secundar.
Primul proiect, din 2007, prevedea construirea a două turnuri de peste 100 m înălţime (v. ziarul Gândul, 30 octombrie 2007); ultimul, din 2009, construirea intensivă a întregului teren, cu un volum mai înalt, de 49 m înălţime, lipit de Palatul Ştirbei (care are o înălţime maximă de numai 18 m). Această ultimă formă a proiectului, deşi mult diminuată ca masă construită, este în continuare agresivă, din cauza ocupării integrale a curţii din spate, construirii unui volum prea înalt şi apropierii lui de palat, interferenţei vizuale care se creează şi eliminării grădinii dinspre Calea Victoriei. De asemenea, nu trebuie neglijat impactul funcţional, important, dacă ţinem seama de încărcarea actuală a zonei şi de re