Media romaneasca, molesita firesc in aceste zile toride, a trait un moment de inviorare in momentul cand i s-a dat sansa de a prezenta si comenta proiectul legislativ initiat de parlamentarii Funar si Ghise. Ar trebui de aceea sa le multumim domnilor citati ca ne-au dat, cum ar veni spus, graunte de rontait si, chiar daca au ajuns "la mijloc", primind bobarnace sau chiar pumni din toate partile, ei si-au facut cu brio numarul. Nu am intarziat asadar sa punem mana pe semnalul de alarma si sa anuntam ca la orizont se ridica primejdia cenzurii, ca astfel se pot intoarce vremurile triste de odinioara, ca libertatea castigata cu pretul sangelui tinerilor din decembrie ‘89 poate fi pierduta! Oho, ce mai vorbe mari! Nu stiu daca s-a spus pana acum ca proiectul celor doi parlamentari e pura clovnerie. Gh. Funar este maestrul unor asemenea prestatii burlesti grotesti. De cand a vopsit bancile clujene in tricolor si a mai si organizat niste funeralii simbolice privind o pretinsa pierdere a Transilvaniei, am inteles cam ce-i poate pielea si ce-i aia mintea.
Intr-o tara a circarilor un asemenea comportament e de la sine inteles. Cine se lasa ademenit si musca din momeala? Evident, gazetarii. stire pozitiva, stire negativa, de aici a pornit un val de comentarii care de care mai batjocoritor la adresa parlamentarilor ce singuri au vrut sa se dea in stamba. Dar ne-au tras si pe noi in arena lor cu rumegus! Tocmai de aceea spun ca nu de o amenintare a reintroducerii cenzurii am avut parte in ultimele saptamani, ci de o caricaturare a aceluiasi temut procedeu. Intrebare: stiu tinerii de 30 de ani sau chiar sub aceasta mirifica varsta ce a fost cu adevarat cenzura?
Ce insemna sa-ti fie bagat pumnul in gura si nu doar la figurat, ci de-a dreptul pumnul, gheata, cizma, sa fii redus la tacere pentru ca ti-ai permis sa gandesti si sa te exprimi liber?! Cenzura si mai