Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova se mișcă

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 4 martie 2013 ·

Universitatea Craiova a cerut oficial, sub semnătura lui Adrian Mititelu, reînscrierea în Liga 1 după ce Comitetul Executiv al FRF a dezafiliat-o abuziv pe 20 iulie 2011. Act pe care Curtea de Apel București l-a declarat însă nelegal în 2012 prin mai multe hotărîri definitive și executorii. Consecință a lor, Știința trebuie reîncadrată în fotbal, e obligatoriu!

Craiova vrea revenirea în primul eșalon, însă lucrurile nu-s așa simple. Într-adevăr, la capătul sezonului 2010-2011, cînd Bistrița (locul 14), Brănești (16) și Urziceni (17) n-au primit sau nici n-au mai solicitat licență, a rămas în Liga 1 Sportul, deși terminase pe 18, ultima clasată! Mititelu susține că trebuia să rămînă Craiova. Pentru că ocupase locul 15, dar și pentru că FC Bihor din Divizia B n-a întrunit condițiile necesare promovării. Aparent, are dreptate. Nu are însă dacă se ține cont de faptul că la finalul stagiunii respective, pe 21 mai 2011, Universitatea retrogradase. Excluderea ei forțată va interveni, cum arătam mai sus, mai tîrziu, pe 20 iulie.

Probabil că Știința va fi înscrisă în eșalonul secund, soluție ce-ar trebui să-i convină și lui Mititelu într-un moment în care Craiova n-are jucători, n-are antrenori, n-are nimic! Într-adevăr, a fost dezafiliată discreționar, dar asta nu înseamnă să i se acorde favoruri. E treaba justiției să se pronunțe ce recompense i se cuvin. Noi putem comenta, nu și decide.

Mititelu a început să se miște îndemnat de sprijinul făgăduit de Lia Olguța Vasilescu. Care s-a angajat, în numele Primăriei, printre altele, să pună la dispoziția alb-albaștrilor stadionul “Ion Oblemenco”, care trebuie însă reamenajat. Tocmai pentru că iese iar la rampă, trebuie presupus că, socotit în sapă de lemn, patronul Științei a găsit surse de finanțare. Se aude că o persoană din afara Craiovei i-a oferit două milioane de euro în ideea că, aflat în negocieri pen

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 56 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 20 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 19 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 44 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°