Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul bolnavilor de cancer creşte anual cu câteva procente

Publicat in Adevarul, joi 27 aprilie 2006 ·

Cârlan şi de deputatul Petru Movilă, de realizare a unui institut oncologic la Iaşi, a intrat de ceva timp în discuţia parlamentarilor. "Este necesar un institut de cancer la Iaşi, pentru că Cârlan şi de deputatul Petru Movilă, de realizare a unui institut oncologic la Iaşi, a intrat de ceva timp în discuţia parlamentarilor. "Este necesar un institut de cancer la Iaşi, pentru că se observă o creştere a incidenţei la această boală. La institut vor putea veni să se trateze nu numai ieşenii, ci şi pacienţii din întreaga Moldovă", preciza Dan Cârlan, în momentul prezentării proiectului. Acum două zile, Senatul a aprobat realizarea Institutului de oncologie, care va funcţiona în fosta clădire a Spitalului de urgenţe. Institutul va avea o capacitate de 300 de paturi, şi dotări de ultimă generaţie. "Senatul a aprobat alocarea a 27 milioane de euro pentru institut. Banii vor fi folosiţi, în cea mai mare parte, pentru dotarea cu aparatură de ultimă generaţie. Iaşiul va avea în curând primul ciclotron din România, un aparat performant care poate detecta şi trata celulele canceroase", a precizat senatorul Dan Cârlan.

Specialiştii ieşeni oncologi sunt îngrijoraţi de creşterea numărului de pacienţi bolnavi de cancer. Potrivit registrului de cancer, numai în spitalele din Iaşi, anul trecut au fost trataţi 9.000 de pacienţi, proveniţi din zonele Moldovei. "Din cele 9.000, o treime o reprezintă cazurile de cancer nou descoperite. Totodată, se constată o creştere a numărului îmbolnăvirilor de cancer cu 3 la sută. Este îngrijorător acest procent", a declarat doctorul Lucian Miron, şeful Secţiei oncologie de la Spitalul "Sf. Spiridon". Cele mai des întâlnite tipuri de cancer sunt cele bronhopulmonare, mamare, digestive şi cancerul la copii. Totodată, se constată şi scăderea vârstei la care ieşenii se îmbolnăvesc. Una dintre cauze: efectele radiaţiilor de la Cernobîl. "Dacă înaint

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 37 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°