Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursuri de gătit sănătos pentru elevi şi profesori

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Primăria Capitalei va cheltui 100.000 de euro pentru a-i învăţa pe copii cu vârste între 5 şi 18 ani să-şi prepare singuri mâncăruri sănătoase.De săptămâna viitoare, elevii dar şi părinţii lor ori profesorii vor merge în bucătăriile unor restaurante din Capitală şi vor lua lecţii de bucătărie.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGAS), instituţie subordonată Primăriei Capitalei, va cheltui 426.000 de lei pentru a le arăta elevilor, profesorilor dar şi personalului din cadrul primăriei cum să gătească preparate care să nu le afecteze starea de sănătate.

„Proiectul are la bază un studiu care arată că 47% dintre copii au cu cel puţin un kilogram peste greutatea normală“, a declarat Cosmina Simean, diectorul DGAS Bucureşti. Ea a mai precizat că tocmai s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor pentru implementarea programului, iar de săpămâna viitoare, contractul va fi atribuit şi se va trece la punerea în practică a proiectului.

Ora de dirigenţie înlocuită cu ora de gătit

Cursurile vor dura 18 luni şi au drept scop informarea a aproximativ 100.000 de copii şi părinţi. „Un număr de 147 de şcoli s-au arătat interesate de participarea absolut gratuită la aceste cursuri. Vor fi realizate 30 de cursuri destinate copiilor şi 20 de cursuri destinate profesorilor şi părinţilor“, a mai spus Simean.

Practic, după ore sau în timpul orei de dirigenţie, copiii vor fi luaţi cu maşina şi transportaţi în bucătăria unor restaurante unde un bucătar şi un medic specialist în diabet și boli de nutriție le vor pune la dispoziţie produsele alimentare şi ustensilele pentru a prepara mâncarea. Copii vor fi împărţiţi pe grupe de vârstă, 5-9 ani, 10-13 ani, 14-18 ani, iar cei mici nu vor folosi aragazul. Cei de peste 14 ani vor găti cu ajutorul unui cuptor cu microunde.

Două feluri de mâncare pe c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 32 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 41 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°