Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înființarea instituției. Șeful statului i-a decorat și pe ceilalți judecători ai CCR dar și pe mai mulţi magistraţi. Sursa: Rompres
Decretul privind decorarea lui Zegrean a fost semnat marţi de şeful statului şi contrasemnat de premierul Victor Ponta, fiind publicat aseară în Monitorul Oficial.
Distincţia preşedintelui CCR a fost acordată "cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Curţii Constituţionale, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi afirmarea gândirii juridice româneşti, pentru rolul deţinut în asigurarea şi respectarea Constituţiei de către instituţiile statului de drept".
La propunerea preşedintelui CCR, preşedintele Băsescu a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer judecătorului Acsinte Gaspar şi Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler judecătorilor Curţii Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Motoc, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskas, Tudorel Toader.
Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler le-a fost conferit magistraţilor Valentina Bărbăţeanu, Senia Mihaela Constantinescu, Benke Karoly, Marieta Safta, "cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Curţii Constituţionale, în semn de apreciere deosebită a activităţii eficiente şi meritorii prin care au contribuit la îndeplinirea cu succes şi profesionalism a atribuţiilor de serviciu".