Preşedintele Băsescu poate plînge foarte uşor. La fel de lesnicios, poate infirma azi ce a susţinut cu tărie ieri. Consecvenţa nu e calitatea sa principală. Tipul său de reacţie este cel al unui cetăţean care se buluceşte în autobuz, deşi sînt destule locuri libere (ar fi în stare să intre în coliziune şi cu şoferul, dacă nu-l ascultă şi nu merge pe unde vrea el, călătorul recalcitrant). Aşa că ne puteam aştepta că, într-o zi, îl va ataca şi pe regele Mihai. Nimic nou sub soare… Numai că, prin ceea ce a spus miercuri, 22 iunie, Traian Băsescu a depăşit pragul derapajelor verbale, intrînd în zona insultei şi a deformării adevărului istoric. Considerîndu-se priceput la toate, s-a trezit înjurîndu-l cu sete pe regele Mihai. A vorbit despre „trădarea intereselor naţionale“ şi l-a înjosit pe regele Mihai considerîndu-l „sluga ruşilor“. Traian Băsescu a fost monstruos, a fost cuprins de delirul celor care pot spune orice despre oricine, fără să mai ţină seamă că un Şef de Stat n-are dreptul să fie necuviincios. În locul unei sancţiuni ferme şi tăioase, oameni apropiaţi şi îngăduitori cu preşedintele s-au arătat deranjaţi de acel „tsunami de articole“ care s-a creat, au început s-o facă pe proştii (ne îndoim că Dragoş Paul Aligică, de pildă, chiar nu pricepe atacul ignobil al lui Traian Băsescu asupra regelui Mihai, iar în locul unei delimitări, mimează naivitatea…) sau ne-au servit ideea „regretelor“ faţă de „stilistica exprimării“ (Vladimir Tismăneanu). Alţii au tăcut. Şi s-a mai produs o mutare de accent extrem de interesantă. S-au luat „de bune“ declaraţiile preşedintelui Băsescu, s-au curăţat de cangrena insultătoare şi a început o discuţie despre perioada în care regele Mihai s-a aflat la conducerea Statului român (din 1940 pînă în 1947, an cînd a fost forţat să abdice, cu Palatul Regal înconjurat de trupe fidele lui Gheorghiu-Dej şi Petru Groza). Altfel spus: o