Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa, împotriva intrării României şi Bulgariei în Schengen

Publicat in Ziua Veche, luni 30 septembrie 2013 ·

Franţa nu este, deocamdată, în favoarea intrării României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, din cauza temerilor privind securitatea la graniţe, a afirmat luni ministrul afacerilor externe francez, Laurent Fabius, relatează Reuters.

‘Dacă nu se schimbă condiţiile, nu vom fi pentru’, a declarat Fabius în legătură cu o viitoare decizie a Uniunii Europene privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen la 1 ianuarie 2014, transmite Agerpres. Ministrul afacerilor externe francez a afirmat că ţara sa este îngrijorată în legătură cu abilitatea autorităţilor române şi bulgare de a asigura securitatea la graniţe, conform Reuters.

‘Persoanele care vin din afara Europei ar putea intra în România şi Bulgaria, apoi ar putea intra liber în restul Europei’, a afirmat Laurent Fabius într-un interviu pentru postul de radio France Inter. ‘Există o problemă acolo, trebuie să fim siguri că Bulgaria şi România au mijloacele de a verifica acest lucru. Deocamdată, mi se pare că aceste condiţii nu au fost întrunite’, a declarat Fabius.

Săptămâna trecută, ministrul afacerilor interne francez, Manuel Valls, a iscat o controversă în coaliţia la putere, afirmând că majoritatea imigranţilor de etnie romă nu pot fi integraţi în societate şi ar trebui să se întoarcă acasă.

Frontul Naţional (extremă dreapta) a făcut din acest subiect o temă electorală principală pentru alegerile municipale din martie, avertizând asupra unui nou aflux de imigranţi, dacă cetăţenilor români şi bulgari li se va permite să călătorească liber, fără paşapoarte, în Spaţiul Schengen, încheie agenţia de presă britanică.

Cetăţenii români şi bulgari au, în prezent, dreptul de a călători cu paşaport prin Spaţiul Schengen, zonă de circulaţie liberă în Europa în care statele membre, între care majoritatea ţărilor din UE, dar şi Elveţia sau Norvegia, au eliminat controalele la graniţele dintre ele,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu cartea de identitate

Mediafax acum 8 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 13 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 58 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

A murit Karl-Heinz Schnellinger, fostul internațional german al Romei și al Milanului

Gazeta Sporturilor acum 6 minute
Fostul internațional german Karl-Heinz Schnellinger, supranumit „Volkswagen”, a încetat marți din viață, la vârsta de 85 de ani.

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 58 minute
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 49 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°