Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prezenta indrumatorului

Publicat in Romania Libera, joi 21 august 2008 ·

A trai in prezenta unui mare duhovnic inseamna o permanenta stare de ascultare si de observare a ceea ce se petrece in tine si in jurul tau. Candva, se presupune, te vei impregna tu insuti de treapta superiora a acestei stari, numita in crestinismul ortodox trezvie.

Daca astern astazi aceste randuri este pentru ca am fost sfatuit s-o fac. Nu este deloc usor si nici n-am planuit asta acum mai bine de 20 de ani. De altfel nici nu poti asterne totul in scris. Prezenta unui mare duhovnic induce in primul rand o traire (de departe, cea mai importanta) care nu poate fi reprodusa in cuvinte. Sau, daca o descrii, asta se-ntampla doar partial prin povestiri cu talc, prin paradoxuri. In al doilea rand, sunt alte trairi de care nu vorbesti fiindca nu-ti este ingaduit ori nu se cuvine. O parte din minunea intalnirii dintre tine si indrumator trebuie sa ramana taina. Abia in al treilea rand vei putea povesti si altora – si, paradoxal, de aceasta data esti chiar obligat sa marturisesti ceea ce-ti este cu putinta si ingaduit.

Pentru un om cu preocupari intelectuale a trai in prezenta unui mare duhovnic, precum era Pr. Cleopa despre care vorbesc aici, mai presupune sa lasi la poarta manastirii un imens bagaj de prejudecati cu care ti-ai burdusit mintea. Cartile citite, studiile facute devin de cele mai multe ori balast, macar intr-o prima instanta. Asta se petrece adesea si cu cei ce pretind a avea cunostinte teologice. Sihastrii din toate timpurile au avut o relatie contradictorie cu teologii tocmai pentru a-i readuce la trairea dumnezeirii. Pentru a spulbera tentatia intelectualilor de a vorbi si teoretiza excesiv duhovnicul vine si spune precum psalmistul: uita de cele de pana acum, indrazneste, gusta si vei descoperi ce bun este Domnul!

Nu este usor sa lasi prejudecatile la poarta manastirii. Apoi, dincolo de rigorile manastiresti, cu care incet

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 7 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°