Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Președintele ucrainean nu exclude organizarea de alegeri anticipate, din cauza crizei parlamentare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 iulie 2012 ·

Preşedintele Parlamentului Ucrainei, Vladimir Litvin, şi-a prezentat, azi, demisia. ”Colegi, vă cer să examinaţi şi să acceptaţi demisia mea”, a spus Vladimir Litvin, imediat după începerea şedinţei legislativului de la Kiev, potrivit agențiilor internaționale de presă. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

UPDATE:Ucraina ar putea fi nevoită să organizeze alegeri parlamentare anticipate, în cazul în care va continua criza din Parlament, declanşată de adoptarea unei controversate legi ce acordă statut oficial limbii ruse, a precizat preşedintele Viktor Ianukovici, citat de Reuters.

Ianukovici s-a întâlnit cu şefii câtorva grupuri parlamentare, pentru a discuta ceea ce a numit ”apariţia unei crize în legislativ”, după ce preşedintele acestuia, Vladimir Litvin, şi-a prezentat demisia.

”Ianukovici nu a exclus că, în cazul în care nu se va stabiliza munca Parlamentului, să fie necesară declanşarea procedurii organizării de alegeri anticipate”, a precizat biroul de presă al preşedinţiei, într-un comunicat.

Demisia președintelui Parlamentului

Demisia survine în contextul în care, ieri, a fost aprobată legea care acordă statut oficial regional limbii ruse şi altor limbi minoritare în unele zone ale ţării.

Vladimir Litvin a denunţat faptul că, ieri, a fost îndepărtat prin mijloace reprobabile de la conducerea şedinţei în care s-a votat legea.

”Ieri, la ora 13.40, m-au invitat la o reuniune cu preşedintele (Viktor Ianukovici), care s-a prelungit până foarte târziu”, a spus Vladimir Litvin, care a adăugat că un deputat a comentat că ”l-au păcălit ca pe copii”. Un total de 19 deputaţi din grupul lui Litvin au votat, în absenţa liderului lor, în favoarea legii.

Vladimir Litvin a apreciat că a fost păcălit ”poporul ucrainean” şi că ”rezultatele acestui vot vor avea grave consecinţe”.

A d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 35 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 23 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°