Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe urmele marelui campion Wayne Gretzky

Publicat in Adevarul, luni 3 noiembrie 2008 ·

Copiii visează să evolueze în campionatul NHL, celebra ligă profesionistă de peste Ocean. Chiar dacă patinoarele sunt o problemă în România, există tineri care îşi îndreaptă atenţia către hocheiul pe gheaţă, un sport foarte spectaculos şi incitant. Selectia incepe inca de la grădiniţă şi viitorii sportivi de performanţă urmează un program riguros de pregătire, după cum ne-a declarat Victor Corduban, antrenor la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.

Tehnicianul este de părere că cei mici­ ar veni în număr mult mai mare spre hocheiul de performanţă dacă ar fi mai multe patinoare.

„La iniţiere avem trei metode pe care le urmărim. Punem afişe la patinoar pentru ca toate grupele să poată vedea când are loc selecţia, mergem prin şcolile de stat şi vorbim cu elevii şi cu profesorii şi le explicăm despre ce este vorba şi, nu în ultimul rând, colaborăm cu şcolile şi cu grădiniţele particulare”, a precizat antrenorul.

Victor Corduban este de părere că un program foarte bine pus la punct cu instituţiile particulare ajută foarte mult.

„Noi depindem foarte mult de intervalul orar pe care îl avem programat la patinoar şi preferăm să aducem mai mult copiii de la şcolile şi grădiniţele particulare deoarece au transportul asigurat, iar cei mici sunt altfel supravegheaţi. Plus că intră toţi pe gheaţă şi ştii că ai mereu o grupă constantă la antrenamente”, a precizat Corduban.

Tehnicianul de la Steaua spune că, la iniţiere, din 60 de elevi mai rămân spre performanţă 20 sau 30. „Un copil, pentru a fi apt de joc, are nevoie între trei luni sau doi ani pentru a intra pe gheaţă pentru un meci. Acest lucru ţine însă numai de calităţile sale de a patina şi de a mânui crosa”, a punctat fostul jucător.

Doar şase echipe de copii la categoria under 14

Pentru un viitor hocheist, un echipament

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 53 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 39 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°