Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Alexandru Vâlsan, pasionat de engleză, vrea să devină avocat

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2010 ·

Adolescentul, pasionat de limba lui Shakespeare, a câştigat numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale, dar îşi doreşte să pledeze la bară.

Chiar de la grădiniţă a început să ia primele cursuri de limba engleză şi a descoperit că lecţiile îl atrag foarte mult. „Chiar dacă eram foarte mic, am înţeles că trebuie să muncesc mult pentru a face performanţă. Doar dacă înveţi constant poţi să ajungi acolo unde îţi doreşti“, a mărturisit Alexandru Vâlsan.

În clasa a doua a început să ia lecţii la limba engleză la Centrul Credis, o dată pe săptămână, câte două ore pe zi. „Pentru că îmi doream să vorbesc fluent această limbă, părinţii mei au hotărât să mă înscrie la cursurile la centrul Credis“, povesteşte adolescentul.

Palmares

Primul concurs la care a participat a fost în clasa a III-a la Winners. După acesta au urmat multe altele la diverse materii. La concursul intrajudeţean de matematică, desfăşurat la Slobozia, a obţinut locul al doilea, la Cangurul Lingvist a obţinut tot locul doi, la Concursul Naţional de matematică Euclid a luat menţiune, la Concursul Internaţional Winners a ieşit al doilea, iar la Evaluare în educaţie a obţinut acelaşi loc doi.

„Cum nu m-am hotărât ce vreau să fac mai departe, încerc să învăţ la toate materiile şi pe cât posibil să nu reţin mecanic informaţiile care mi se predau“, spune tânărul.

Prieteni buni

Fiind o fire foarte prietenoasă, Alexandru nu are probleme în a-şi face noi amici şi mărturiseşte că îi place foarte mult să-şi petreacă timpul liber cu aceştia.

„Am opt prieteni buni cu care ador să-mi petrec timpul liber, jucând fotbal sau plimbându-ne“, spune zâmbind.

Învaţă din mers

Deşi are rezultate foarte bune la învăţătură, băiatul mărturiseşte că nu-i place să stea foarte mult să înveţe şi preferă să fie foarte atent la cursuri „Reţin cel mai bine în clasă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 36 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 13 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°