După lansarea de către PNL a 31 de candidaţi la funcţia de primar pentru diferite localităţi din judeţul Braşov, ieri, senatorul PLD Nicolae Vlad Popa a declarat că jumătate dintre aceştia, la alegerile locale din 2008 vor merge, de fapt, cu formaţiunea lui Theodor Stolojan, în afară de primarii din Săcele, Teliu şi viceprimarul din Tărlungeni. Iar aproape toate aceste persoane sunt actuali primari, viceprimari şi consilieri locali liberali.
„Am discutat cu acei oameni cu aproape două luni înainte de referendumul din luna mai. Şi m-au asigurat toţi că vor trece la PLD înainte de alegerile de anul viitor. Acum nu are rost să facă acest pas, deoarece ar rămâne fără funcţia de primar şi apoi ar trebui organizate alegeri anticipate. Nu mai este cazul cu zece luni înainte de cele la termen”, spune Nicolae Vlad Popa. Un alt motiv pentru care aceşti aleşi nu renunţă la PNL pentru a trece la PLD este, în opinia senatorului, faptul că depind de banii de la Consiliul Judeţean pentru localităţile pe care le conduc. După lansarea de către PNL a 31 de candidaţi la funcţia de primar pentru diferite localităţi din judeţul Braşov, ieri, senatorul PLD Nicolae Vlad Popa a declarat că jumătate dintre aceştia, la alegerile locale din 2008 vor merge, de fapt, cu formaţiunea lui Theodor Stolojan, în afară de primarii din Săcele, Teliu şi viceprimarul din Tărlungeni. Iar aproape toate aceste persoane sunt actuali primari, viceprimari şi consilieri locali liberali.
„Am discutat cu acei oameni cu aproape două luni înainte de referendumul din luna mai. Şi m-au asigurat toţi că vor trece la PLD înainte de alegerile de anul viitor. Acum nu are rost să facă acest pas, deoarece ar rămâne fără funcţia de primar şi apoi ar trebui organizate alegeri anticipate. Nu mai este cazul cu zece luni înainte de cele la termen”, spune Nicolae Vlad Popa. Un alt motiv pentru care aceşti aleşi nu r