„Ovalie“, aşa i-au spus francezii lumii care gravitează în jurul balonului oval, acel balon care, prin forma sa, aminteşte de ou ca simbol al Genezei primordiale. Iar noi, românii, am denumit lumea rugby-ului de pe aici „Mica Ovalie“.

Poate şi pentru că leagănul acestui sport a fost „Micul Paris". Sau fiindcă rugby-ul a ajuns la noi pe filieră franceză - tinerii care studiaseră la Paris s-au înapoiat acasă având în bagaje regulamentul, dar şi balonul oval.

Prin 1909, dacă ar fi să-l credem pe rugbystul, antrenorul de rugby şi ziaristul Dumitru Manoileanu, presa sportivă şi sportul cu balonul oval au dat primele semne de viaţă în Bucureşti. Şi nu avem niciun motiv să nu-l credem deşi dovezile s-au pierdut între timp, iar eroii acelor timpuri au plecat de mult dintre noi.

Cel dintâi meci s-a disputat, potrivit ziarelor, în septembrie 1913. Să aruncăm o privire, rezemându-ne pe cele consemnate în gazetele timpului, dar şi folosindu-ne imaginaţia. Un teren aflat pe şoseaua Bonaparte (actualmente Iancu de Hunedoara). Margine de Bucureşti, pe atunci. Puţine clădiri, aşadar. Două echipe. Tenis Club Român, fondată în 1910.

Şi Sporting Club, apărută în 1913. Rezultat egal. Trei la trei. Şi un ziarist care, fără concurenţa de astăzi, fără mobil sau conectare la net, a asistat la eveniment. Un eveniment care ar fi trecut, probabil, neobservat dacă pe teren nu s-ar fi aflat oameni de vază ai acelor vremuri.

Greu de spus, aşadar, dacă acela a fost primul meci de rugby disputat în România. Unii spun că s-ar mai fi jucat şi altele. La Universitate.

Ceea ce nu ar fi tocmai ciudat dacă amintim că pe atunci TCR îşi avea sediul în Parcul Primăriei, cam pe locul unde acum se află Teatrul Naţional. Un parc, adică un loc ideal pentru a pasa balonul oval şi a încinge un „match", ca să folosesc terminologia engleză sau franceză utilizată pe atunci.

Ni