Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Stoica declară război FRF şi LPF: "E jenant, ne simţim străini în propria ţară"!

Publicat in CityNews Alba, marți 24 septembrie 2013 ·

Managerul Stelei a lansat un atac dur la adresa şefilor fotbalului românesc, cărora le reproşează faptul că au programat meciul cu FC Vaslui la cinci zile după confruntarea cu Chelsea, din grupele Champions League.

Mihai Stoica a luat foc la aflarea veştii că Steaua a fost programată în campionat la cinci zile după partida cu Chelsea, din Champions League. "Dragomir a spuscă Liga Profesionistă se subordonează Federaţiei, aşa că noi n-am făcut niciun comentariu la bătaia de joc la care am fost supuşi când s-a suspendat etapa dinaintea celor două partide ale naţionalei. Am tăcut pentru că am zis că era în interesul echipei naţionale. Din păcate, rezultele nu ne-au ajutat şi acum stăm la mâna altor rezultate", şi-a început MM Stoica "recitalul". Oficialul stelist a continuat în aceeaşi notă: "Acum suntem în faţa unui fapt împlinit. Deşi televiziunea care transmite partida a spus că vrea ca ea să se joace duminică, noi suntem obligaţi să jucăm sâmbătă, pentru că aşa vor diriguitorii fotbalului românesc", a mai afirmat Stoica.

Managerul stelist spune că Steaua este fotbalul românesc, dar că echipa pe care o reprezintă este umilită de LPF şi FRF. "E jenant ce se întâmplă! Ne simţim străini în ţara noastră! Steaua nu e locomotiva fotbalului românesc, este fotbalul românesc!", a adăugat acesta.

Nici Anghel Iordănescu nu a scăpat de furia şefului din Ghencea. Mihai Stoica l-a luat în colimator pe fostul selecţioner, căruia îi reproşează că atacă Steaua la posturile de televiziune. "Iordănescu n-a pierdut ocazia de a ne ataca după meciul cu Schalke. Îi transmit că cea mai bună perioadă a Stelei de la Gelsenkirchen a fost cu Tatu în teren. A avut procentaj 100%. şi nu o spun eu. De ce Iordănescu atacă Steaua non-stop, care în afară de linguşeala asta, a vrut să îi ia echipa lui Gigi Becali? Dacă se întâmpla asta, vă asigur că se alegea praful, pentru că nimeni nu

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 46 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°