Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infirmieră judecată pentru trafic de influenţă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 iunie 2012 ·

Procurorii Direcției Naționale An­tico­rupție (DNA) - Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a Elenei Aurel, infirmieră la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja“ din Craiova, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

Procurorii au început cercetările în acest dosar după ce două persoane au reclamat că, între 2010 şi 2012, infirmiera Elena Aurel le-a cerut în total 10.500 de euro și 1.800 de lei, bani care ar fi trebuit să ajungă la anumiţi ofițeri superiori din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN). În schimbul banilor, cele două persoane urma să fie angajate în cadrul armatei și, ulterior, transferate în garnizoana pe care o doreau.

În baza denunţurilor, pe 25 aprilie, anul acesta, infirmiera Elena Aurel a fost prinsă în flagrant după ce a primit de la un denunţător 2.000 de euro şi 1.000 de lei, bani care fuseseră marcaţi de poliţişti.

După organizarea flagrantului, anchetatorii au stabilit că, de fapt, inculpata Elena Aurel a cerut de la 15 persoane suma totală de 38.600 de euro şi 34.800 de lei, din care a primit efectiv „doar“ 33.100 de euro şi 34.800 de lei. În toate cazurile, femeia a susţinut că va da banii unor ofiţeri superiori din cadrul MApN, care trebuia să aranjeze angajările.

Pe 26 aprilie, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru 29 de zile, măsură care a fost prelungită ulterior cu 30 de zile. Vineri, procurorii DNA au trimis-o pe inculpată în judecată şi au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil al acesteia. Dosarul va fi judecat de către judecătorii Tribunalului Dolj.

Procurorii Direcției Naționale An­tico­rupție (DNA) - Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a Elenei Aurel, infirmieră la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Clinic de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 32 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 10 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 16 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 21 minute
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Se deschide circulaţia pe Transalpina / Restricţii de tonaj / Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00

News.ro acum 4 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, că circulaţia pe Transalpina se deschide sâmbătă, dar sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00. ”Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 49 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

VIDEO Visul fanilor, împlinit la palatul regal: Membrii ABBA s-au reunit pentru a primi una dintre cele mai înalte distincţii din Suedia

HotNews acum 31 minute
Cei patru membri ai emblematicului grup pop suedez ABBA s-au reunit vineri pentru a primi una dintre cele mai importante distincţii ale ţării, „Ordinul Regal Vasa”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul regal din Stockholm, relatează R

Război în Gaza, ziua 238. Hamas, reacție după planul de încetare a focului prezentat de Biden

Press Alert acum o ora
Hamas a declarat că este gata să se angajeze angajeze „în mod pozitiv și constructiv” cu orice propunere bazată pe o încetare permanentă a focului, după planul prezentat vineri de președintele american Joe Biden, scrie Reuters. Hamas, despre care Bi

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°