Încă aproape zece ore de drum, între Aracaju şi Recife - Olinda. Alte două state, Sergipe şi Alagoas, că Bahia s-a terminat acum o zi - şi asta a însemnat cu totul alt peisaj. Depărtarea de Ocean (drumul nu era construit tocmai pe coastă) a făcut să vedem brazi şi multe dealuri înverzite, sute de kilometri de plantaţii de trestie de zahăr şi o căldură cu totul diferită de cea cu care ne-am obişnuit deja acasă, în Bahia. Aici, o căldură uscată, înăbuşitoare, ca la noi în Bărăgan într-o zi caniculară de august.

Până acum, Brazilia arată toată la fel: se lucrează de zor la infrastructură - cred că se pregătesc pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 -, în timp ce clădirile şi facilităţile stau pe loc: aceleaşi magazinaşe, restaurante şi benzinării fără geamuri, întunecate, mici şi înghesuite, cu scaune şi mese de plastic, la care stau toropiţi de căldură bărbaţi fără tricouri, în şlapi şi cu câte o bere rece ca gheaţa în faţă.

Am trecut pe lângă sute de favelas - cartiere întregi de case din chirpici, cu o cameră, fără geamuri, fără apă, fără toaletă, dar musai cu antenă parabolică şi televizor pentru telenovele. Copii dezbrăcaţi care se joacă fără grijă în praf, la câţiva metri de camioanele ce străbat drumul cu suta la oră, în timp ce milioane şi milioane de reais se bagă în construcţia de drumuri. De mâncare - peste tot fasole cu orez şi carne de sol sau peşte prăjit şi nelipsitele lor pateuri cu carne sau cu brânză, care nu ne inspiră deloc: vitrinele de plastic în care sunt expuse au geamurile murdare şi atacate de muşte!

Şi ajungem în uriaşul Recife, în statul Pernambuco, apoi şi în Olinda, şi ne cazăm pentru următoarele două nopţi la draga de Swely acasă. Suntem primiţi cu braţele deschise, cu cină, cu camera gata, cu mângâieri şi cuvinte dulci şi blânde. Inima lui Sasha este iar ascultată. Şi bate tare şi veselă, c