Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalist BBC şi cameramanul său, bătuţi violent în timpul manifestaţiilor din Yemen

Publicat in Antena 3, marți 15 februarie 2011 ·

Un jurnalist de la BBC şi cameramanul său au fost atacaţi luni, în Yemen, de partizani ai Guvernului, în timp ce relatau de la manifestaţiile împotriva preşedintelui Ali Abdallah Saleh, informează Mediafax. Potrivit postului britanic, atacul nu a fost accidentul, ci unul pus la cale de autorităţi.

Corespondentul în Yemen al postului BBC în limba arabă, Abdallah Ghorab, a fost lovit şi are tăieturi pe faţă şi vânătăi pe spate, potrivit BBC. Cameramanului său, care a fost de asemenea bătut, i-au fost "confiscate" telefonul mobil şi ceasul, potrivit aceleiaşi surse.

Abdallah Ghorab, cu faţa plină de sânge, a povestit pentru AFP că a fost bătut "de oameni ai partidului de la putere". După ce i-au atacat pe cei doi jurnalişti, agresorii lor l-au dus pe corespondentul BBC spre un vehicul care îi aparţinea unui oficial yemenit, Hafez Meiyad, "cunoscut că este apropiat al preşedintelui yemenit", care i-a reproşat că pătează reputaţia Yemenului, a adăugat BBC.

Intervenţia poliţiei a permis încheierea incidentului, iar agresorii au plecat la bordul maşinii lui Hafez Meiyad, conform aceleiaşi surse.

BBC a "condamnat acest atac asupra jurnaliştilor care încercau să acopere cât mai bine situaţia din Yemen în circumstanţe foarte dificile" şi a cerut "Guvernului yemenit să asigure securitatea tuturor jurnaliştilor din zonă".

Un jurnalist de la BBC şi cameramanul său au fost atacaţi luni, în Yemen, de partizani ai Guvernului, în timp ce relatau de la manifestaţiile împotriva preşedintelui Ali Abdallah Saleh, informează Mediafax. Potrivit postului britanic, atacul nu a fost accidentul, ci unul pus la cale de autorităţi.

Corespondentul în Yemen al postului BBC în limba arabă, Abdallah Ghorab, a fost lovit şi are tăieturi pe faţă şi vânătăi pe spate, potrivit BBC. Cameramanului său, care a fost de asemenea bătut, i-au f

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 48 minute
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 56 minute
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice, între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale

News.ro acum 27 minute
Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România şi este între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea, de luni, cu preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comun

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 48 minute
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 5 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Nicolae Ciucă anunţă publicarea unei cărţi intitulată „Un ostaş în slujba ţării”

Mediafax acum o ora
„Paginile acestei cărţi sunt despre mine. Nu despre funcţiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanţ şi nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziţia de la om de armată la om politic. Sunt d

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

21°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°