De la politica fotbalului mic la fotbalul marilor politici

Cine n-a văzut măcar un meci din Liga a IV-a, între echipele a două comune care se urăsc temeinic, deşi nimeni n-ar şti să spună de ce, n-o să înţeleagă nici raţiunile pentru care primarul penal Verginel Gireadă a fost trimis de consătenii lui deputat USL în Parlament, cu o majoritate perfect democratică de 64% din voturi. Cine n-are cunoştinţă de repertoriul naţional de înjurături, strigări abjecte şi apropouri materne, în uz la publicul mic, dar bine motivat cu trăscău, al meciurilor de islaz, nu realizează nici cum poate un parlamentar român în secolul al XXI-lea să se cheme Verginel Gireadă.

De fapt, e greu de înţeles cum a fost posibil acest lucru şi dacă ai văzut toate meciurile echipei de fotbal a primăriei din comuna botoşăneană Mihai Eminescu. Lucrurile s-ar desluşi cumva dacă am avea la îndemînă un studiu sociologic din care să aflăm cîţi ştiutori de carte mai sînt azi în Ipoteştiul lui Eminescu, ce fac ei cu ştiinţa asta de carte, ce gîndesc ei despre poetul lor naţional şi, mai ales, de ce îi cheamă aşa cum îi cheamă.

Numele multor localnici, în formula adeseori suprarealistă de azi, se explică istoric, în partea asta de lume, prin alcoolemia de moment a funcţionarilor care le-a consemnat în hîrtii, iar al domnului Verginel şi prin fabuloasa inspiraţie de moment a familiei.

Dacă reiau cazul Verginel Gireadă - prezentat pe larg în ediţia tipărită a Gazetei, altfel spus, cazul primarului care termină liceul la 42 de ani, în felul în care îl termină toţi cei care, deşi la banii lor îşi pot permite chiar şi un doctorat, se mulţumesc doar cu o condamnare penală de doi ani cu suspendare, e pentru că de la Bucureşti situaţia se vede greşit. Situaţia se vede corect numai la faţa locului. Nu pe Gireadă l-au votat pentru Parlament ţăranii din Ipoteşti, ci pe ei s-au votat. Dacă prim