SE POATE SI ASA, sa ai de toate si totusi sa simti ca lipseste ceva. Senzatia asta am avut-o la premiera unei piese. Una din acele premiere la care dai de o lume amestecata, oficiali, dar si obisnuitii sindrofiilor cu tratatii, vedete de toata mana si oameni de teatru, snobi si tineret imbracat fistichiu. In pauza dintre acte, sentimentul ca e absent unul din personajele fara de care o premiera romaneasca e de neimaginat s-a precizat. Astfel ca m-am uitat la chipurile invitatilor incercand sa refac din inventarele memoriei mutra lipsa. La cat de accentuate imi pareau figurile celor prezenti - cu accent vreau sa spun pe categorii - omul pe care nu-l vedeam ar fi trebuit sa fie nu unul cenusiu, ci unul nerafinat. Asta era, lipseau mutrele de activisti. Merg foarte rar la teatru, din care cauza n-am apucat sa constientizez primenirile publicului. Ma astept sa reintalnesc persoanele cu care ma obisnuisem, intre care si politrucii, functionarii din cultura, mocofanii de la partid, stabii din Comitetul Central. Memoria are compartimente pentru care timpul s-a oprit in loc. Din care cauza, daca nu rezolvi sacaitoarea ecuatie a absentei, senzatia lucrului neterminat te urmareste. Ale naibii mutre de activisti, greu mai scapam de ele. Intr-un fel, faceau parte din spectacol. Rolurile din Shakespeare, Cehov si Caragiale se resimteau de proximitatea reactiilor lor obtuze. Regizorul monta dramele lui Shakespeare stiind ca, inainte de a ajunge la public, intelesul lor trebuie sa perforeze creierul cleios al activistului. Daca inteligenta colturoasa a acestuia nu avea orgasm, spectacolul trebuia refacut, coborat la pragul ideologic pe care-si spijinea capul sau greu activistul cand i se adunau inauntru prea multe gandiri.

PE LISTA DE BUCATE a unei carciumi fara pretentii un fel de mancare e scris apasat de mana, parca spre a atrage atentia asupra unei exclente de ultim momen